|
Say It's Not True (Roger/Brian/Dave Stewart) |
Am hotarat sa incepem cu lista pieselor cantate de Queen la acest concert, pentru cei care nu au timpul sa citeasca si recenzia care urmeaza. Ar fi si pacat ca informatiile utile sa nu fie randuite la inceput, vizibile pentru oricine...
Dar cine isi imagineaza ca acele trei ore de magie sonora se rezuma doar la set list-ul anterior, se insala amarnic! Concertul (cel putin, participarea formatiei noastre dragi) a fost o opera de arta - una din putinele ocaziipentru fanii mai tineri (ca noi!) de a-i vedea live pe eroii lor...
Incepem prin a lamuri punctul nostru de vedere in aceasta problema. Comunitatea fanilor Queen este sfasiata de aceasta polemica: show-ul lui Bri si Rog a fost oare "great, as ever" sau, dimpotriva, "crap"?! A fi sau a nu (mai) fi Queen nemaipomeniti live, aceasta-i intrebarea...
Noi insa stim ce am vazut cu ochii nostri si ce am auzit cu urechile noastre. Ei bine, da, noua ne-a placut!!! Si ne-a placut, pentru ca orice comparatie scartaie si comaparatia cu perioada de glorie (= Freddie) nu-si are rostul aici. Frumosul este frumos in sine si nu in comparatie cu altceva. Si, daca tot trebuie sa facem o comparatie, de ce sa nu comparam mai bine cu restul participantilor la acest concert? Aici, incontestabil, Queen au fost in a league of their own, cu mult superiori tuturor...
Dar sa vedem cateva informatii despre eveniment. Concertul 46664 a avut loc pe 29 noiembrie 2003, la Greenpoint Stadium, Cape Town, Africa de Sud, a fost organizat de Nelson Mandela in parteneriat cu Queen si a reunit o pleiada de muzicieni celebri in lume si in Africa. Dintre participanti, ii mentionam pe: Queen (Brian si Roger, cu ceva ajutor de la Spike Edney, asa-zisul "nr.5"in formatie, oricum, invizibil, ca de obicei), Bono, The Edge (ambii de la U2), Eurythmics, Beyonce, Peter Gabriel, The Corrs, Zucchero, Anastacia, Youssou N'Dour, Yussuf Islam si multi altii...
Scopul acestui concert a fost... ati ghicit, colectarea de fonduri pentru lupta impotriva SIDA! Nu ne putem retine un comentariu admirative: inca dupa atatia ani, baietii de la Queen continua sa se dedice combaterii maladiei care ni l-a luat pe Freddie. Intr-o lume in care adesea prietenii se injunghie pe la spate, asemenea devotamnet este emotionant. Inca o data, Queen merita tot respectul. Povestea acestei formatii a devenit cea mai frumoasa si mai trista povste din istoria rock-ului...
Concertul a fost transmis oin direct de CNN (vorba vine, pentru ca transmisia a fost un masacru: doar doua minute din Say It's Not True si o secventa cu Brian, Roger dand mana cu Nelson Mandela. In rest, cerceii lui Bono si reportaje cu Uganda. Jalnic...), apoi a fost retransmis de MTV si VH1. Din fericire, prin cine stie ce intamplare norocoasa, a ajuns si la noi (TV Romania 1), pe 30 decembrie 2003. Nu mai vorbim ca la noi in tara ignoranta a fost din nou regina si doar intr-un singur program TV (naming no names, ca sa nu suparam pe nimeni) s-a scris si de Queen. Jenant din nou, pentru "marea" cultura muizcala de la noi...
Sa lasam deoparte sangele amar pe care ni l-am facut. Spectacolul a avut darul de a sterge toate neplacerile. A inceput cu sing set-ul lui Beyonce: Crazy In Love, Baby Boy si dangerously In Love (binecunoscute publicului din Romania de pe frecventele FM). Dupa care... Say It's Not True! Insa era adevarat: Queen!
Brian si Roger, insotiti de Dave Stewart (de la Eurythmics), au urcat pe scena, aclamati extatic de public. Brian purta o camasa alba, deschisa la cativa nasturi (deci decoltata! :)...) si pantaloni negri, cu o chitara rece in brate. Roger era in negru, cu ochelari de soare. Iar chitara lui Dave Stewart - verde - contrast aplacut cu a lui Brian (culoare calda, spre rosu-oranj). Roger - vocals. Piesa era lirica, placuta si emotionanta: "Say it's not true/ Can't be happening to you/ Can't be happening to me" (senzatiile confuze traite de un om care descopera ca este bolnav...). Vocea, aspra, a lui Roger capatase aici o sensibilitate zguduitoare, emanand o tristete terminala. Iar chitara spaniola a lui Brian suna atat de eterat si de dulce...
Apoi, o jumatate de ora de asteptare, timp in care s-au perindat diversi artisti (Peter Gabriel + Yussuf Islam, Youssou N'Dour, Bono...), cu momente muzicale mai putin sau mai mult reusite (dintre acestea din urma, merita mentionate American Prayer si Long Walk To Freedom, cu Bono/The Edge/Beyonce/Peter Gabriel/Dave Stewart). In aceste 30 minute, ne-am intrebar, desigur, daca aveam sa ii mai vedem pe dragii nostri Brian si Roger...
Da! Imediat dupa pauza TV! Pana atunci, predominasera piesele in registrul liric, insa acum a venit ceva cu adevarat incendiar: Queen! Brian, intr-o desavarista armonie cromatica (bluza alba, decoltata, bufanta pe piept, pantaloni imaculati si cravat rosie, romboidala, foarte sic, asortandu-se splendid cu his good old-fashioned Red Special!). Roger, la baterie. Au cantat ceva foarte scurt si rock (Invincible Hope), dupa care a urmat apelul oficial (The Call), cu Brian vocals. Mai mult un recitativ rock, punctat de acorduri dure de chitara si cu un patos dureros in vocea lui Brian. Nu putea nimeni altcineva in locul lui sa vorbeasca mai bine de critica sociala, nu? "Are you a man, or just a number?/ If you're a man, give a call!/... It shall not be/ One law for the white,/ One law for the black,/ One law for the men/, One law for the women,/ One law for the heterosexulas,/ One law for the homosexuals/, It shall be equality..." etc. Impresionant. Se oprise in marginea scenei, infipt in fata microfonului, cu chitara atarnandu-i pe umar, marcand fiecare sentinta cu o ridicare a bratului. Imaginea i se reflecta grav pe toate cele trei ecrane mari instalate pe scena.
Dupa zbuciumul sufletesc din acest recitativ, a venit contrastant lirismul unui The Show Must Go On cu instrumentalul cantat de Brian si Roger.
La sfarsitul acestui numar extaziant, a fost randul fetelor de la The Corrs sa intre in scena. Inainte de a-si incepe cel de-al treilea cantec, una dintre ele l-a invitat cu respect si admiratie pe Roger sa li se alature pentru a interpreta impreuna un cantec traditional irlandez; Toss The Feathers: un instrumental cu tobe si vioara, tipic irish si foarte placut.
Si, ce frumos, Is This The World We Created?, cu Brian si Andrea Corr! Brian la chitara rece (desigur!), intr-o frumoasa bluza turcoaz, ci fundulita anti-SIDA prinsa in piept. Ea a cantat frumos, insa instrumentalul lui Brian a fost si mai frumos. La sfarsitul cantecului, Andrea Corr l-a sarutat pe Brian pe obraz, iar Bri s-a fastacit si s-a emotionat, inrosindu-se ca un rac... era tare simpatic :)
Apoi, Brian, Roger, Sharon Corr (vioara) si Zucchero (voce, pian), in Everybody's Got To Learn Sometime.
Dupa aceea, o pauza mare de Queen, vreo trei piese cu The Eurythmics, Youssou N'Dour, Bono/The Edge.... si apoi...
Amandla! Cea mai noua piesa compusa de Brian special pentru concert. Cantata cu Brian la chitara electrica, Roger la tobe, Bono, Beyonce, mai ales Anastacia si un baietel negru care a spus o rugaciune. Melodia este frumoasa, cu influente ale stilului african, dinamica si luminoasa.
Cand credeam ca se terminase concertul deodata... Bohemian Rhapsody! Partea de mijloc, cu corul cantat de un grup sud-african, si,apoi, o magnifica trecere spre final pe chitara lui Brian. Pusese piciorul pe un suport si sprijinea chitara de un genunchi. Magic... Dar nu numai atat. I Want It All! Cu Zucchero vocals (foarte potrivit). Radio Ga Ga dupa aceea, cu Roger vocals.
Un sfarsit pour la bonne bouche, cu We Will Rock You si We Are The Champions, cu Anastacia vocals.
La urma, toti participantii au intonat imnul oficial, Long Walk To Freedom, sustinut de roger la baterie. Briabn canta si el in cor, apoi a inceput sa se joace, o lua in brate si o zgaltaia pe o fatuca de pe scena :). Era tare nostim. Si asa s-a incheiat, cu un Brian super-simpatic si cu un Roger muncind constiincios la tobe...
Sincer vorbind, dupa un asemenea concert, ne venea sa ii luam in brate pe Brian si Roger! Meritau, nu? :)
O alta stire?
Inapoi la prezentare.